Ponta a pierdut titlul de doctor în drept, dar rămâne doctor în fizică, filosofie și aeronautică

Victorie amară a justiției împotriva lui Victor Ponta. Deși deposedat definitiv de titlul de doctor, fostul premier rămâne și în prezent un mare impostor, așa că își etalează în continuare doctoratele în fizică, filosofie sau aeronautică.

”De când a început procedura prin care mi s-a luat titlul de doctor în drept pentru plagiat eu am mai obținut încă două doctorate”, s-a lăudat Victor Ponta. ”Așa că eu am acuma mai multe doctorate decât înainte de momentul acela. Sincer să fiu, nici nu știu sigur câte am acum în total, că n-am stat să scot toate diplomele din cufăr, să le număr.  Însă vă asigur că sunt multe.”

Victor Ponta spune c-ar fi însă dispus să renunțe măcar la o parte din doctoratele sale. ”Dacă ajung din nou premier, după care românii vă votează și pentru funcția de președinte, promit că renunț la ele. Păstrez un singur doctorat, cel în dinamica mingii de baschet, că are valoare sentimentală pentru mine, dar la toate celelalte renunț”, a promis fostul premier.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
14 iulie 2020 12:55
Citește mai mult despre: Ponta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult