TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Ponta cere înlocuirea Patriarhului deoarece e părtinitor şi face jocul unei anumite divinităţi

Scris de TNR
@
4 iulie 2012 13:25
Ponta cere înlocuirea Patriarhului deoarece e părtinitor şi face jocul unei anumite divinităţi

După Vasile Blaga şi Roberta Anastase, iată că a venit şi rândul Preafericitului Daniel să fie înlocuit de către USL! Prim-ministrul a anunţat azi că zilele Patriarhului în fruntea Bisericii Ortodoxe Române sunt numărate, deoarece în comportarea sa s-au constatat grave abateri de la spiritul ecumenismului care demonstrează clar că Întâistătătorul face jocul unei anumite divinităţi şi favorizează făţiş o religie, “nu are rost să vă mai spun care, cred că ştim cu toţii”, a insinuat Ponta.

Conform premierului, “toate slujbele Bisericii Ortodoxe arată clar preferinţa pentru o respectiva divinitate pe care e evident că Preafericitul Daniel o favorizează, sub scuza ieftină a monoteismului. Nu mai spun că atunci când a intrat în funcţie nici măcar nu a depus jurământul pe Constituţie, ci pe o carte cu ceva lucios pe copertă, o fi fost Twilight”.

Premierul spune că prin revocarea Patriarhului vrea să arate că sub guvernarea USL nici această funcţie nu va mai fi politizată, dovadă faptul că ea va fi ocupată de un tehnocrat care nu ţine de vreo religie. “Şi mai bine cred că ar fi să numim o femeie”, mai spune Ponta, “fiindcă tot am fost acuzaţi că în Guvern am pus doar bărbaţi”.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi