Ponta, premier şi astrolog: “Eclipsa e un semn divin că trebuie eliberaţi corupţii din puşcării!”

Credeai că miracolele nu există? Potrivit premierului Ponta, chiar azi a avut loc unul, sub forma unei eclipse de soare, care reprezintă, spune premierul, un semn că Dumnezeu vrea să eliberăm toţi politicienii corupţi din puşcării şi să finalizăm dosarele de urmărire penală cu achitări.

“Credeţi că e o întâmplare că eclipsa vine chiar acum, când atâţia politicieni martiri zac în temniţele DNA-ului condus de satanişti? Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l şi pe Patriarhul Daniel, dacă îi daţi 100 Euro vă confirmă”, declară premierul.

Premierul, care susţine că are un doctorat în Astrologie, spune că a redactat o diagramă din care reiese că eclipsa nu doar că anulează toate condamnările corupţilor, ci îi şi impune să numească un comunist la Finanţe, să iasă din NATO şi UE şi să semneze un tratat prin care România aderă la Federaţia Rusă.

Scris de Ionut
20 martie 2015 14:03

Articole asemanătoare

Vezi mai mult