Premierul Victor Ponta, pregătit să-l înfrunte în turul 2 pe parlamentarul Victor Ponta

“Singurul de care mi-e puţin teamă e parlamentarul Victor Ponta, dar sunt gata să-l înfrunt în alegerile din toamnă şi să câştig!” Astfel şi-a încheiat premierul Victor Ponta discursul de anunţare a candidaturii, susţinut la Căminul cultural din Roşiorii de Vede în faţa a 26 de pensionari entuziaşti.

Potrivit unor surse din PSD, parlamentarul Victor Ponta ar fi luat în derâdere vorbele grele ale rivalulului său, abordându-l pe premierul Victor Ponta pe un ton ştrengăresc: “Ce faci, fă, Ponta, aici, ai chef să mănânci bătaie?”

Cu toate acestea, parlamentarul Victor Ponta nu şi-a anunţat încă oficial intenţia de a candida, existând zvonuri că ar fi dispus să renunţe la lupta pentru funcţia de Preşedintele Victor Ponta.

“Nu ne bazăm decât pe speculaţii, dar în locul parlamentarului Victor Ponta ar putea intra în joc alţi candidaţi serioşi, cum ar fi procurorul Victor Ponta sau plagiatorul Victor Ponta”, a declarat şeful de cabinet al alchimistului Victor Ponta, cosmonautul Victor Ponta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
29 iulie 2014 12:41
Citește mai mult despre: alegeri 2014 Ponta turul 2

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult