Prima şedinţă a guvernului Orban! S-au cântat Râpa, Amintire cu haiduci şi Copiliţă fără minte

Guvernul Ludovic Orban s-a pus pe treabă, la nici 24 de ore de la învestire! Aseară, la un foc de tabără improvizat în curtea Palatului Victoria, a avut loc prima şedinţă a noului executiv, în cadrul căreia s-au consumat câteva beri reci şi s-au cântat la chitară o serie întreagă de cântece de munte consacrate.

Pe ordinea de zi s-au numărat piese precum Râpa, Amintire cu haiduci sau Copiliţă fără minte. „A fost foarte frumos. Mai întâi am discutat problemele străinilor cazaţi în hanurile din zone cu alunecări de teren. Pe urmă infracţionalitatea forestieră şi dispariţia stocurilor de pistoale şi pumnale. Spre sfârşit, educaţia sexuală a tinerelor adolescente”, explică Raluca Turcan, backing vocal.

Versurile şi acordurile şedinţei de ieri vor fi publicate mâine în Monitorul Oficial, pentru a fi implementate de folkiştii amatori din teritoriu.

Pentru următoarea reuniune a Guvernului a fost adăugat deja pe ordinea de zi cântecul Sobiţa de odaie, care tratează situaţia dificilă în care se află, în pragul iernii, regiile de termoficare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
6 noiembrie 2019 14:23
Citește mai mult despre: folk

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult