Printre bunurile sechestrate ale lui Dragnea se află și 200.000 de teleormăneni, iobagi ai pesedistului

Odată ce s-a pus sechestru pe toate bunurile infractorului condamnat definitiv Liviu Dragnea, 200.000 de teleormăneni s-au trezit peste noapte că nu mai mai aparțin de stăpânul lor. Vestea i-a înfuriat la culme pe iobagii teleormăneni, care spun că e aberant să fie puși sub sechestru, mai ales că lucrul ăsta îi expune la tot felul de pericole.

”Chiar dacă eu nu mai sunt acum iobagul domnului Liviu Dragnea, mi-e frică să nu mai ascult de dânsul”, s-a plâns un teleormănean. ”Pentru mine, el rămâne stăpânul meu și dacă nu ascult de el risc să fiu biciuit pentru nesupunere. Și suntem practic toți adulții din județ în situația asta, nu putem să stăm un județ întreg sub sechestru.”

O altă victimă a sechestrului asupra bunurilor lui Liviu Dragnea este amanta pesedistului, Irina Tănase. Pentru că a intrat și ea sub sechestru, amanta va trebui să meargă în Occident, la produs, până adună o sumă care să acopere cât mai mult din prejudiciul pesedistului. ”Știm că ea obișnuiește să meargă la produs în România, dar la noi activitatea asta e ilegală, așa că va trebui să meargă într-o țară în care prostituția e deja legalizată”, a explicat un reprezentat al statului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
22 noiembrie 2017 13:13
Citește mai mult despre: Dragnea iobag sechestru Teleorman

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult