Prințul Charles a fost găsit pozitiv, dar i-a liniștit pe britanici, vine în România

Găsit pozitiv cu noul coronavirus, prințul Charles a dat dovadă de-o responsabilitate admirabilă. El și-a liniștit imediat supușii britanici, spunându-le că nu va sta printre ei, ci va veni în România, la casa sa din Viscri. ”O să mă mai vedeți doar după ce scap de coronavirus, dacă scap”, le-a transmis prințul Charles.

Primarul din Viscri a reacționat imediat și i-a pus pe localnici să-i gătească tot felul de produse tradiționale prințului Charles. ”Normal că îl vom aștepta pe prinț, mai ales c-am înțeles că de data asta vine și cu coroana. Un eveniment unic la care vreau să fie părtași toți locuitorii din Viscri”, a anunțat acesta.

Și autoritățile de la București au pregătit ceva special pentru prinț. ”Pentru că vremea se va încălzi în perioada asta, vrem să-l ducem de la București la Viscri cu căruța, astfel încât să interacționeze cu toți românii care vor să-l vadă. Vrem să facem opriri în cât mai multe sate, poate-l convingem să mai cumpere ceva case dărăpănate pe care să le reabiliteze”, a anunțat un oficial al Guvernului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
26 martie 2020 13:10
Citește mai mult despre: Charles

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult