Procurorul DNA care s-a dat angajat Netflix a convins-o pe Udrea să vină în țară ca să semneze ”contractul”

Gândul că va face milioane de dolari dintr-un serial despre viața ei realizat de Netflix i-a schimbat dramatic planurile Elenei Udrea. Ea a decis să nu mai aștepte în Costa Rica decizia care se apropie în dosarul ei și și-a luat bilete de avion spre România, unde va ajunge mâine dimineață. Ce i-a scăpat însă Elenei Udrea e că ”angajatul Netflix” care i-a făcut oferta de milioane de euro este, de fapt, un procuror DNA. 

Acesta spune că i-a fost surprinzător de simplu s-o convingă pe Udrea să revină în țară, unde e foarte posibil să primească o pedeapsă cu executare în scurt timp. ”Atât am apucat să-i spun, că sunt de la Netflix și că vrem să facem un film despre viața ei, că imediat m-a întrebat «Și cât îmi dați?». I-am spus că «milioane de euro», după care a devenit extrem de deschisă, a spus «Da!» la absolut tot ce i-am cerut.”

Procurorul DNA i-a cerut Elenei Udrea nu doar să revină în țară ca să semneze ”contractul”, ci și să-i povestească câteva lucruri mai intime, demne de un serial Netflix. ”Prima dată a încercat să mă păcălească, să-mi spună că a avut o relație cu Băsescu, dar i-am spus că asta știe deja toată lumea, așa că să-mi spună ceva cu adevărat intim. Și s-a conformat, doar că mi-e puțin jenă să vă povestesc ce mi-a spus”, a declarat procurorul DNA.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
30 mai 2018 18:25
Citește mai mult despre: Netflix udrea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult