Profesorii, acuzaţi că la titularizare au avut copiuţe cu perlele elevilor

Profesorii care au susţinut în acest an examenul de titularizare au de dat nişte explicaţii, după ce corectorii au descoperit în răspunsurile din lucrări numeroase similitudini cu perlele elevilor care au susţinut în vară examenele de capacitate şi bacalaureat. “E şocant ce am găsit în lucrări. Înţeleg că pot exista coincidenţe, dar multe perle sunt copiate mot-a mot, doar am avut în faţă lista, adunată de pe bloguri”, spune Sorin Stroe, de la un centru de corectare din Bucureşti.

Un profesor de română, aflat sub protecţia anonimatului, a recunoscut că a avut la el copiuţe cu perle. “Nu am avut timp să învăţ, pentru că profesorul de meditaţii a fost plecat la mare. Nu-mi permiteam să-mi pierd slujba, aşa că am venit cu hârtiuţe printate de pe internet, pe care le-am ţinut ascunse în mânecile de la tricou”, spune acesta.

Pentru a nu fi prinşi cu mâţa-n sac, alţii au fost mai inteligenţi. “Eu am avut o cască în ureche, în care mai mulţi elevi mi-au şoptit perle proaspete, ca să nu bată la ochi”, spune un profesor de istorie din Bucureşti.

Autor: Luchian Abel

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
6 august 2013 09:52

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult