Profitând de faptul că românii erau atenţi la meci, ungurii au furat ieri seară Ardealul

Mai mulţi români din Regat au reclamat azi dimineaţă la poliţie că nişte unguri a căror identitate a rămas, deocamdată, necunoscută, au furat Ardealul în timpul meciului dintre România şi Ungaria. „Am auzit ceva zgomot de ceardaş pe balcon dar nu i-am dat importanţă. Eram preocupat să-l înjur pe Piţurcă”, spune Răzvan Fediuc, unul din cei care a depus reclamaţie.

„De dimineaţă am deschis geamul şi, când mă uit, blocuri. Iar după blocuri nu mai era nimic, nici urmă de Ardeal, canci. L-au furat tot, nenorociţii”, se consemnează în plângerile depuse la poliţie. Situaţia a fost reclamată şi de românii care au venit din Ungaria spre România azi dimineaţa. „Am plecat din Szeget pe la 8.30 şi, în 20 de minute eram deja la Predeal. Nici urmă de Ardeal, nimic”.

Conform primelor cercetări, ungurii au furat aproape tot, lăsând doar câteva localităţi gen Avrig. Singura porţiune din Ardeal care nu a fost furată este judeţul Sălaj, despre care ungurii, la fel ca şi românii, nu credeau că există cu adevărat.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

23 martie 2013 11:50

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult