Profitând de neatenţia autorităţilor, judeţul Sălaj a intrat pe şest în Schengen

Conducerea judeţului Sălaj a dat o lovitură de imagine exemplară anunţând, chiar în această dimineaţă, că s-a reuşit intrarea în Schengen înainte României şi Bulgariei. “Ne-am aşezat încă de vineri la masa tratativelor, am adus nişte pălincă de Zalău, nişte brânzică şi am negociat până ieri seară. Într-un final, am fost acceptaţi fără cârcoteli”, a povestit preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj.

Informaţia a fost confirmată de mai mulţi locuitori sau simpli trecători prin spaţiul Schengen. “Dom’le, eram la o cafea pe Rue d’Argent din Bruxelles şi, când mi-am ridicat nasul din ziar, ce crezi? Sălăjeni peste tot. Oameni din Zalău, gospodari din Şimleul Silvaniei, fete de la Căpâlna”, povesteşte un funcţionar european român care a dorit să-şi păstreze anonimatul întrucât, la acea oră, trebuia să fie la serviciu.

Oficialii europeni explica primirea Sălajului în Schengen prin faptul că n-au fost informaţi că acesta face parte din România. “Am întrebat la Bucureşti dacă există cumva un judeţ Sălaj, la ei în ţară, mi-au spus că nu au auzit in viaţa lor de aşa ceva”, a declarat un înalt oficial european.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

4 martie 2013 17:00

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult