Propagandă putinistă? Maria Grapini a umplut trei pagini cu litera Z

Tot mai mulţi români sunt acuzaţi că au devenit goarnele Kremlinului! Maria Grapini, aflată la al şaselea mandat de europarlamentar, a fost văzută recent însemnând trei pagini întregi de caiet cu litera Z, simbolul invaziei ruse în Ucraina.

Grapini se apără spunând că a fost ea însăşi victima presiunilor învăţătoarei, care a avertizat-o că dacă nu exersează litera Z va primi calificativul „Insuficient”. „Sigur, nu sunt de acord cu ce face Putin, dar îmi doresc şi să trec clasa. Z e ultima literă, cea mai grea, e ca cifra 7, care e şi ea ultima cifră şi cea mai grea”, a declarat europarlamentarul român.

Printre colegii de clasă ai Mariei Grapini se numără însă şi voci critice la adresa Rusiei. „Eu una refuz să mai învăţ orice literă care se găseşte şi în alfabetul citric, pe care îl foloseşte Prusia”, a declarat Viorica Dăncilă, fostă colegă de bancă cu Grapini şi actualmente colegă de bancă cu Mugur Isărescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
23 martie 2022 13:04
Citește mai mult despre: Grapini litera z

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult