Psihiatru: Dragnea e la două declaraţii distanţă de “Pitica dracului, şomâldoacă escroacă”

Şeful PSD a apucat-o pe o pantă alunecoasă! Potrivit unui cunoscut medic psihiatru, în acest moment, Liviu Dragnea face tranziţia de la „oleacă zărghit” la „absolut complet dilimache” pe scara Vadim Tudor, folosită de majoritatea specialiştilor pentru evaluarea gradului de alienare psihică.

„După cum reiese clar din interviul de la Antena 3, Dragnea a ajuns la faza ‘Soroş încearcă să mă asasineze’. Asta înseamnă că mai are cam două declaraţii până la ‘Pitica dracului, escroacă şomâldoacă, nu faci tu legea la mine în partid!’ Cineva s-o avertizeze pe Ecaterina Andronescu”, a precizat psihiatrul Decebal Popescu.

Dragnea a contrazis vehement spusele experţilor care l-au consultat, susţinând că sunt inorogi fosforescenţi de pe planeta Nibiru, tocmiţi de statul paralel să îi implanteze un cip în ureche.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
23 august 2018 11:52
Citește mai mult despre: Dragnea pitica dracului Vadim Tudor

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult