Rareș Bogdan refuză oferta PNL de a candida la primăria Capitalei: „Am o nuntă pe data alegerilor”

În căutarea unui penibil cu șanse mai mari pentru primăria Capitalei, PNL a încercat să-l convingă pe Rareș Bogdan să candideze în locul lui Cristian Bușoi. Deși doar o idee mai cunoscut decât Cristian Bușoi, Rareș Bogdan este cu siguranță mult mai penibil, fapt care cu siguranță a contat în alegerea făcută de liberali.

Însă planul liberalilor a eșuat, după ce celebrul naș de nuntă a anunțat că pe data alegerilor are o nuntă de la care nu poate lipsi. ”Am nunți în toate sâmbetele și duminicile din an, n-am cum să candidez. Iar pe data alegerilor chiar am o nuntă de la care nu pot lipsi, că mi-au promis că mă lasă să fiu conducător de trenuleț la dansul pinguinului”, le-a transmis Rareș Bogdan peneliștilor.

Negocierile au fost azi confirmate și de Alina Gorghiu, în cadrul unei conferințe de presă. ”Cristian Butoi nu pare să aibă șanse la primăria Capitalei, deci da, ne-am gândit să-l înlocuim cu Rareș Bogdan, însă acesta ne-a refuzat. Sunt convinsă că Rareș ar fi avut șanse mai mari decât Cristian Butoi… da, mă scuzați, aveți dreptate, Cristian Bușoi, nu Cristian Butoi”, a spus, vădit confuză, șefa liberalilor.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
21 ianuarie 2016 10:39
Citește mai mult despre: cocalari PNL Rareş Bogdan

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult