Răsturnare de situaţie! Ultimele cercetări arată că seminţele ar putea avea alt gust dacă iei Bacul

Intrată de mult în folclor, expresia “iei, nu iei Bacul, seminţele acelaşi gust are” ar putea fi doar un mit! Cel puţin aşa declară cercetătorii Universităţii “Jean Vlădoiu” din Piteşti, care au studiat receptarea calităţilor organoleptice ale seminţelor de floarea soarelui de către două loturi de absolvenţi de liceu: cei care au luat Bacul şi cei care nu.

“Primul aspect care ne-a dat de gândit a fost dezacordul gramatical din propoziţia ‘seminţele acelaşi gust are’, care ni s-a părut că spune multe despre valoarea ei de adevăr”, declară acad. prof. dr. Decebal Popescu, expert în seminţe. “Nu ne putem încă pronunţa, dar primele indicii arată că seminţele consumate după ce ai trecut Bacul sunt mai degrabă sărate. În schimb, dacă pici Bacul şi mănânci seminţe, acestea sunt mai degrabă amărui, dar stimulează receptorii glutamici, făcându-te să vrei să consumi din ce în ce mai multe.”

Începute acum mai mulţi ani, cercetările ar putea fi însă întrerupte înainte să se poată trage o concluzie clară. “Din păcate, e din ce în ce mai greu să găsim elevi care chiar au luat Bacul”, s-au plâns coordonatorii experimentului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
7 iunie 2013 13:42

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult