Răzvan Sava promite să continue munca lui Piedone: “În mandatul meu vor muri şi mai mulţi oameni!”

Candidatul PNL la primăria sectorului 4, actualul primar interimar al capitalei, Răzvan Sava, are planuri mari pentru sectorul în care candidează, dorind chiar să depășească realizările înaintașului său Cristian Popescu Piedone. „Din păcate nu mă pot întoarce în timp să iau carnetul de șofer pe șpagă, dar sunt multe alte lucruri în care pot excela”, promite Sava.

Astfel, acesta promite că în mandatul său vor muri cel puțin de două ori mai mulți nevinovați în urma incompetenței sale. „Să semnezi ca primarul este ușor, eu am deja experiență în domeniul ăsta. Cu ajutorul și sprijinul domnului Piedone, de care am beneficiat în această campanie și de care voi beneficia și în viitor, sper să reușesc să semnez aiurea niște acte cât să mai avem parte de un eveniment emoționant, poate mai multe”, susține Răzvan Sava.

Acesta spune că nu îi va fi frică și să inoveze în acest domeniu. „Sunt multe feluri în care pot muri oameni, nu doar în cluburi. Ce zicei de o intersecție prost făcută, prost semaforizată? Dar să dai iluminatul public pe mâna unui prieten de partid, să facă ăla treabă de mântuială și să crească infracționalitatea în zonă. E că sunt deștept?”

Scris de Eftimie
31 mai 2016 13:05

Articole asemanătoare

Vezi mai mult