Reacție: mai mulți români au furat mașini din Oslo pentru că nu erau îngrijite corespunzător

Inconştienţa autorităţilor norvegiene pare a se întoarce acum împotriva lor. Mai precis, demonstraţiile de solidaritate cu familia de români din Norvegia nu au rămas fără ecou.  Îngrijoraţi de tratamentul neadecvat pe care îl primesc maşinile locuitorilor din Oslo, în special cele scumpe, mai mulţi români îmbrăcaţi în straie populare au pus piciorul în prag şi au decis să ia „în custodie” mai multe limiuzine care se pare că purtau semne vizibile a violenţei şoferului.

„Dacă vă uitaţi mai bine, schimbătorul de viteze este zgâriat. Un bec nu merge iar cauciucurile nu sunt de iarnă. Vă daţi seama că nu puteam rămâne indiferenţi, aşa că am luat maşina. Nu vrem decât să se facă dreptate şi aceste maşini să fie tratate aşa cum se cuvine. Vă asigurăm că la noi vor avea parte de toată atenţia”, a declarat managerul Departamentului pentru Protecția BMW şi Mercedes, filiala Oslo, care a şi montat două cruciuliţe pe parbriz.

Cel mai „şifonat” a ieşit un om de afaceri, posesor a cinci autoturisme de lux, acesta fiind şi primul vizat de ancheta Departamentului. „Ne-am autosesizat după ce am avut semnale că proprietarul abuzează în mod repetat cele cinci maşini, dar mai ales după ce omul nostru din teren ne-a confirmat că garajul era deschis. În acest moment maşinile sunt în siguranţă şi am declanşat o anchetă menită să arate în ce ţară este mai bine să ruleze aceste maşini”, a menţionat o sursă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
12 ianuarie 2016 14:10
Citește mai mult despre: copii hoti masini Norvegia oslo

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult