Reacție promptă a Patriarhului: Cei 10% pe care preoții îi primesc în plus trebuie donați către BOR

Așa cum era de așteptat, primul care a reacționat lucid după votarea amendamentului care prevede creșterea salariilor tuturor bugetarilor cu 10% este Patriarhul Daniel. La mai puțin de 10 minute de la votul retarzilor din parlament, absolut toți preoții primiseră un SMS de pe iPhone-ul 6 gold edition al Preafericitului, prin care erau anunțați că toți banii pe care îi vor primi în plus trebuie donați către BOR.

”Lăsați banii să vină la mine!”, ar fi glumit Patriarhul la finalul masajului trimis preoților. El ar fi trimis SMS-ul chiar și mai repede de-atât dacă n-ar fi pierdut câteva minute bune sărind în sus de bucurie prin chilia sa, animat de gândul banilor suplimentari de care va dispune de la 1 decembrie.

”Poate românii nu știu, dar preoții au salarii plătite de statul român, deci creșterea cu 10% li se aplică și lor”, a explicat Patriarhul Daniel. ”Numai că ei nu au nevoie de acei bani, iar eu am. Deci mi se pare firesc ca toți acei bani să vină în conturile BOR, pe care le administrez eu. Rămâne doar să mă decid ce voi face cu ei: fie mai înalț Catedrala Mântuirii cu 50 de metri, fie mai fac una la fel de mare, într-un alt oraș.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
11 noiembrie 2015 16:33
Citește mai mult despre: Patriarhul Daniel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult