Regele Mihai renunţă din nou la tron. La fel ca în ‘46, trebuie să vină iar comuniştii la putere

Altă criză! A treia abdicare a regelui Mihai poate arunca țara în haos. Potrivit Constituției Regale, după ce pleacă regele vin comuniștii, exact cum s-a întâmplat și în 1946, la prima abdicare. Succesorul lui Petru Groza urmează să devină şef al statului.

Primul în linie la tron este Ion Iliescu, dar acesta este bătrân şi se gândeşte şi el să renunţe la tron în favoarea urmaşului său, Vasile Ernu. Această succesiune va fi probabil contestată de Costi Rogozanu, celălalt fiu nelegitim al comunismului în ţara noastră.

“E posibil să găsim o soluţie românească. Unul să fie rege şi unul împărat, la fel cum a procedat şi familia regală Cioabă. E un precedent de care trebuie să ţinem cont”, explică Vasile Ernu, care n-ar vrea să-l mătrășească pe prietenul său Rogozanu, cum impune tradiția sovietică.

Noua abdicare a regelui Mihai lasă vacante nu doar tronul României, ci şi cel al Ungariei, Thailandei, Patagoniei şi al Andorei, unde era rege tot regele nostru, dar nu era primit nici acolo de popoarele din țările respective.

Articolele TNR merg cel mai bine c-o bere TNR alături. Comand-o, c-avem livrare gratuită în toată țara.

Scris de Ionut
3 martie 2016 09:03

Alte articole

Vezi mai mult