Reguli noi de la UE! Cămătarii vor fi obligați să-și asomeze datornicii înainte să-i taie

Veste proastă pentru cămătarii care au de luat sume de bani de la datornici. În urma unei directive intrată în vigoare recent, aceștia vor fi obligați prin lege să-și asomeze victimele înainte să le sacrifice sau doar să le taie diverse membre. Cămătarii sunt revoltați, spunând că acum le va fi mult mai greu să-și recupereze datoriile.

„Acesta este un atac direct la valorile tradiționale ale cămătăriei, transmise încă din cele mai vechi timpuri. Am spus din 2007 că intrarea în UE și globalizarea nu sunt benefice pentru bunul mers al țării, dar nimeni nu m-a ascultat, și uitați ce se întâmplă acum. Păi cum mai putem noi să ne recuperăm datoriile, plus încă de șase ori pe-atâta, fără să scoatem un ficat, să tăiem o mână, sau măcar juma’ de deget?”, a declarat Decebal Cămătaru, zis Miracle Blade.

„Eu am testat asomarea cu gaz pe unul care-mi datora 50.000 de euro, 10 kile de aur și 4 cai de rasă, dar i-am ținut prea mult capul în cuptor, și, când l-am scos, era deja mort. I-am tăiat trei degete, dar n-a mai avut nici un farmec.Ne ruinează directiva asta”, spune Sile Degetaru, cămătar bucureștean.

Scris de Luchian
14 martie 2016 13:03

Articole asemanătoare

Vezi mai mult