Trecutul venerabilului Mihai Şora începe să-l prindă din urmă. Vecinii spun că sunt şocaţi că lumea credea că el ar fi anticomunist: “În fiecare seară ne taie curentul şi ne ţine în beznă. Şi face asta din 1948, când a primit funcţie în guvernul bolşevic sovietic”, spun vecinii. “E mai comunist decât ăia de la Demos!”, spun vecinii. “E mai comunist decât un angajat la o universitate de stat”, spun cei de la Demos.sora_tablou_electric.jpg

Potrivit vecinilor, Şora a fost văzut de nu ştiu câte ori ascultând cu paharul pe la uşi şi notează tot. Are un carneţel şi la şedinţele de bloc zice: “Şi, ce bancuri aţi mai auzit?”, apoi notează numele, locul, profesia celui care spune bancul şi cei care au râs la el.

Îi fiecare sâmbătă îi critică dacă îi vede prin bloc: “Oamenii muncii ar trebui să lucreze şi sâmbăta, aşa cum a spus tovarăşul Stalin”, spune Şora. În fiecare dimineaţă ascultă Internaţionala la maxim şi ridică un steag cu secera şi ciocanul, iar când vine întreţinerea murmură printre dinţi: “ciocoii se îmbogăţesc pe spinarea poporului proletar!”.


Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de TNR | Monday, 07.10.2019 19:06 Politic

National Cinematografic