Replică dură pentru Dacia: Facem autostrada Piteşti-Sibiu când faceţi Loganul cu cutie automată!

Angajații de la Dacia Mioveni protestează că n-au autostrăzi, dar ce, aia e mașină? Protestatarilor li s-a dat aceeași replică: faceți un Logan cu cutie automată și pe urmă discutăm și de autostradă. Un jurnalist prezent la proteste le-a spus-o cu tupeu celor de la Dacia: ”Mașina nu zdrăngăne de la drumurile proaste, ci pentru că nu îi strângeți bine șuruburile de la motor”.

Angajații nu se tem de amenințările conducerii fabricii. ”Ce dacă fabrica se mută în Maroc? Noi ne-am interesat deja de chirii în Rabat și Casablanca. Asta e, muncim și în Maroc. Parcă în Mioveni e mai bine!”, spun angajații.

”De bine de rău ne descurcăm. Mai furăm o bucșă, mai o oglindă, le dăm pe Okazii. S-o recunoaștem: nimeni nu vine la Dacia să muncească pentru salariu”, a declarat Robert Acrișor, maistru. Conducerea Dacia Mioveni se scuză pentru absența modelelor cu cutie automată: ”Acestea teoretic există, dar au tot cutie manuală, pentru că cele automate se fură”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
17 aprilie 2015 09:33

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult