TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Respect! Pentru că Nicușor Dan e foarte credincios, românii îl înjură de toți sfinții

4 septembrie 2026 09:09
Respect! Pentru că Nicușor Dan e foarte credincios, românii îl înjură de toți sfinții

Săptămâna aceasta președintele Nicușor Dan a oferit alegătorilor săi o nouă ocazie de a diversifica înjurăturile pe care i le adresează. Șeful statului a ținut un discurs în Catedrala Neamului și s-a arătat foarte străpuns de religia creștină, motiv pentru care acum acesta poate fi înjurat și de toți sfinții.

Conform dogmei teologice înjurăturile debutează cu Noul Testament, respectiv cu Cristoși și Maica Precistă, și, conform deciziei consiliului de la Niceea, ceva legat de sfânta treime, mai exact „Dumnezeii mă-tii”. Alegătorii cu o educație religioasă aleasă pot apoi să-l înjure de sfinții care au apărut ulterior în calendar, de la Sf. Andrei – ocrotitorul României, la Sfinții doctori fără de arginți, cum ar fi Pantelimon și Ermolae, Samson și Diomid, Mochie și Anichit, Talaleu și Trifon.

Votanții lui Nicușor Dan cu studii superioare de lungă durată, trecuți prin sistemul Bologna pot invoca și sfinți recent introduși în calendarul ortodox, cum ar fi Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu sau Arsenie Boca, recunoscuți pentru afilitățile lor legionare. În funcție de loialitatea față de eroii istoriei, dar cu restricții, președintele poate fi înjurat și de sf. Constantin Brâncoveanu și fii.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi