Revolte în Liechtenstein după decizia de împărţire a ţării în 40 de miniregiuni

Greu încercaţii cetăţeni ai Liechtensteinului au ieşit în stradă, după ce Guvernul a decis să-şi asume răspunderea pentru un proiect de lege care prevede împărţirea ţării în 40 de regiuni (miniregiuni, mai exact). Opoziţia acuză Guvernul că această regionalizare urmează să fie făcută doar pentru ca etnicul maghiar să aibă propria lui regiune.

„Proiectul de lege este aberant. Delimitarea regiunilor s-a făcut fără cap. Apartamentul meu, de exemplu, se întinde acum pe trei astfel de miniregiuni. Plătesc canalizarea într-o regiune, salubritatea înt-o alta şi impozitul pe maşină în cea de-a treia. Plus ca trebuie să-mi fac trei acte de identitate, câte unul pentru fiecare regiune. Asta înseamnă o grămadă de cheltuieli inutile pentru cetăţean”, s-a plâns unul dintre demonstranţii ieşiţi în stradă.

„Cei din Guvern sunt nebuni. De unde populaţie pentru 40 de regiuni? Multe din ele vor fi nepopulate. Iar multe familii se vor trezi despărţite de noile graniţe. Cetăţenii vor ajunge să mănâce într-o regiune şi să doarmă în alta dacă se adoptă această lege”, a avertizat un politolog, prezent şi el  printre demonstranţi.

Poliţistul trimis să înăbuşe revolta a avut nevoie de doar 2 minute ca să împrăştie demonstranţii. Aceştia s-au interesat de programul poliţistului şi au decis să revină în stradă după ce poliţistul va ieşi din tură.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
17 iunie 2011 15:02

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult