România iese din recesiune după ce un vâlcean a reușit să cloneze cardul Comisiei Europene
Recesiunea economică a României a durat doar câteva zile datorită inventivității și spiritului de inițiativă al poporului român. Dotați cu un nativ spirit antreprenorial, românii știu că nu trebuie să e bazeze pe guven să ne scoată din belea, că nu a existat vreodată un guvern care să facă asta. Adevărata putere stă în sloganul lansat de Vintilă I. C. Brătianu în urmă cu mai bine de un secol: „Prin noi înșine”.
În acest spirit, un IT-ist din Vâlcea, zonă recunoscută pentru abilitățile digitale ieșite din comun, a reușit după o muncă titanică ce a durat câteva săptămâni să cloneze cardul oficial al Comisiei Europene. Este vorba de cardul cu care se fac toate plățile, către inițiative ecologice, către presă, către politici de reziliență și echitate sociale și chiar și către Ucraina. Momentul a fost unul extrem de favorabil, pentru că UE tocmai a introdus pe card 70 de miliarde de euro, pentru diverse plăți curente și programe în desfășurare.
Până când Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, să intervină pentru a găsi făptașul și înainte ca Ursula von der Leyen să sune la Banca Europeană să ceară blocarea acestuia, de pe card s-au cheltuit mai bine de 45 de miliarde de euro, bani care au intrat direct în economia românească, în băutură, țigări, benzină pentru Audi, vile și bagaboante. Estimările Eurostat au arătat că în cele două zile în care vâlceanul a folosit cardul Comisiei Europene creșterea economică a României a fost de 174%, depășind pentru scurtă perioadă economii puternice precum cele ale Franței, Germaniei sau Italiei. Acum acesta riscă ani grei de închisoare, pentru infracțiuni informatice și încălcarea GDPR, dar sacrificiul său nu va fi uitat.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.