România sprijină diaspora! Chiliman i-a trimis lui Ponta 500 milioane Euro, să dea la doctori

Iată că se poate și invers! Românii din țară au găsit o modalitate de a-i răsplăti pe cei plecați în afară, pe românii din diaspora, arătânu-le că și ei pot să le fie aproape la necaz și la nevoi. Este cazul românului Andrei Chiliman care a simțit nevoia să-și ajute un compatriot aflat la spital, printre străini, cu o sumă de bani.

„I-am dat și eu ce am avut prin casă, 500 de milioane de euro, ce-i țineam pentru o prescripție nouă la ochelari. Dar aia poate să mai aștepte. Am dat pentru prietenul meu Victor, să fie, știți cum e. La privat, la stat, nu-ți schimbă așternutul asistenta dacă nu-i bagi un milion două de euro în halat”, a povestit Andrei.

Românul Victor a apreciat gestul și a spus că l-a emoționat până la lacrimi. „E greu aici, numai lume rea, nu auzi o vorbă bună. Mi-e dor de țară, de ai mei, mi-e dor să mă întorc acasă dar, asta e, trebuie să mă sacrific. Lumea rea peste tot, dar tot mai bine e acasă”, a spus acesta, menționând că încă nu-i pare rău că a votat cu Iohannis deși e un pic dezamăgit de prestația acestuia din ultima perioadă. „Nici nu mai știu ce mai e pe-acolo, tot comuniștii lui Iliescu sunt la putere?”, a întrebat acesta.

Loturile de bere TNR sunt întotdeauna limitate, că vindem doar ce n-apucăm să bem noi. Hai, fă repede o comandă, până n-o bem noi pe toată!

Scris de Eftimie
23 iunie 2015 07:06

Alte articole

Vezi mai mult