România votează! Cum s-au comportat cei 14 candidaţi în ziua alegerilor

Victor Ponta a cerut să i se lipească abţibildul nu în buletin, ci pe CV;

Klaus Iohannis a votat la 6 secții de vot diferite, câte una pentru fiecare casă pe care o are;

Monica Macovei l-a acuzat pe şeful secţiei de vot că face jocul lui Ponta, nelăsându-l pe motanul Dubi să voteze şi el;

• Monica Macovei s-a plâns și că mulți dintre simpatizanții ei nu au putut vota, pentru că nu au fost lăsați să intre cu bicicletele în cabina de vot;

Elena Udrea n-a vrut să intre într-o cabină de vot cu „orice chinezărie de perdea”, aşa că a cerut să i se aducă de acasă o perdea Louis Vuitton;

Dan Diaconescu a venit cu un sac în care susţinea că sunt 2 milioane de buletine de vot, cu care va câştiga alegerile;

Corneliu Vadim Tudor a votat ţinând ştampila în gură, fiindcă a fost adus în cămaşă de forţă;

Tot Vadim a pus ştampila pe un alt candidat, pe urmă a început să urle că şi-a furat votul;

Gheorghe Funar a intrat în cabina de vot doar după ce a scris pe ea „Nu primim unguri”;

Tăriceanu a fost însoţit în cabina de vot de Ponta, care l-a ţinut de mână şi i-a arătat pe cine să voteze;

Lui Meleşcanu nu-i încăpeau urechile în cabina de vot decât împăturite;

Kelemen Hunor s-a băgat în față, pe motiv că el a fost primul în secția de vot;

William Brânză susţine că Iohannis n-are nicio şansă: “Toţi sibienii pe care i-am întâlnit eu prin pieţele din Bucureşti erau cu Brânză!”;

Zsolt Szilagyi a făcut scandal când a primit o ştampilă cu “Votat”, dar nu şi una cu “Szavazott”;

Mirel Amariţei şi Constantin Rotaru s-au votat unul pe altul, ca să aibă fiecare măcar un vot de la cineva cu care nu e rudă.

Times New Roman este din nou pe micile ecrane, în fiecare duminică, de la ora 19:00, pe Prima TV. Dacă ai ratat ediția specială dedicată votului de duminică, urmărește-o în secțiunea Times New Roman TV.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
2 noiembrie 2014 14:25
Citește mai mult despre: alegeri candidati iohannis Macovei Ponta udrea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult