Românii cer să nu li se mai spună „contribuabili”, pentru că este un termen jignitor

Românii s-au săturat să fie jigniţi constant de autorităţi, care nu ratează nici o ocazie de a-i face contribuabili. „Ne ajunge că suntem făcuţi ţigani, leneşi sau hoţi, chiar nu e nevoie de încă un termen jignitor la adresa românilor. Cel mai grav mi se pare faptul că suntem jigniţi cu apelativul «contribuabil» chiar de către statul român, cel care, teoretic, ar trebui să ne reprezinte interesele”, a acuzat un cetăţean.

„Păi ce e contribuabilul? Un prost care stă la coadă ca să dea bani la stat, bani pe care statul îi foloseşte în scopuri imbecile. Păi chiar aşa de rău am ajuns, să fiu făcut contribuabil?”,  s-a revoltat un altul. „Nu asta mă caracterizează pe mine, fac multe alte lucruri în afară de a da bani la stat. Uneori nici măcar nu-mi plătesc taxele şi impozitele.”

Pe Facebook a apărut şi o cauză, „Românii nu sunt contribuabili”, care a strâns deja câteva sute de mii de fani. „Eminescu de ce e «poetul nepereche», de ce nu i se spune «contribuabilul Eminescu»? Asta e discriminare, nici eu nu vreau să fiu perceput drept «contribuabilul Popescu». Prefer «beţivul Popescu» sau «incultul Popescu», orice, numai nu «contribuabilul Popescu»”, a explicat iniţiatorul cauzei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
6 aprilie 2012 11:43

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult