De-a lungul istoriei românii s-au făcut remarcați prin seriozitate, consecvență și asumarea deciziilor luate, fiind astfel unul din cele mai respectate popoare din lume. O dovedește și un studiu recent care a scos la iveală că, dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegerile din 1990, 80% din români ar fi votat cu Ion Rațiu.


ion-ratiu.jpg

„Ion Rațiu a fost mereu un model pentru mine, atât ca politician cât și ca om cu papion”, a declarat un român imediat după ce a răspuns întrebărilor operatorului de sondaj. „Dealtfel, eu am votat întotdeauna cu drepta, cu Rațiu, cu Câmpeanu, cu Emil Constantinescu, cu Băsescu și cu Crin Antonescu. Evident că și acum am votat cu Iohannis”, a spus românul. 

Sondajul mai arată că absolut nimeni, nici un român, nu a votat vreodată cu PSD și că aproape 50% din cei care au votat cu Ponta susțin acum că au votat cu Iohannis. „Din estimările noastre, cam 120% din români au votat cu candidatul dreptei, ceea ce explică prezența masivă la vot”, au explicat realizatorii sondajului. 

Times New Roman este din nou pe micile ecrane, în fiecare duminică, de la ora 19:00, pe Prima TV. Dacă ai ratat ediția de duminică, o poți urmări în secțiunea Times New Roman TV.

beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Eftimie | Tuesday, 25.11.2014 13:40 Politic

National Cinematografic