Rușii chiar au rămas fără tancuri. Putin l-a întrebat pe Dani Mocanu dacă mai are tancul ăla

Ceea ce părea inițial doar o propagandă ieftină s-a dovedit în cele din urmă o știre cât se poate de serioasă. Este vorba despre informația că rușii au rămas fără tancuri de câteva zile și că până vor construi altele va mai trece o perioadă.

Confirmarea că rușii chiar au rămas fără tancuri a venit de la cine ne așteptam mai puțin: Dani Mocanu. „Da, m-a sunat Putin aseară, să mă întrebe dacă mai am tancul ăla”, a spus manelistul.

„Dar nu m-a întrebat direct, ci mai pe ocolite”, a specificat Dani Mocanu. „Mi-a zis mai întâi că e mare fan, chiar a și fredonat niște versuri de-ale mele, abia apoi mi-a zis de tanc. Și nici măcar nu mi-a zis că-i trebuie pentru război, mi-a spus că e tot pentru un videoclip, că i-a plăcut cum a ieșit al meu i vrea și el pentru o amantă ceva similar.”

Dani Mocanu spune că s-a făcut că nu știe despre ce tanc e vorba, după care a spus că i-a venit la ușă băiatul cu pizza și i-a închis telefonul lui Putin. „M-a mai sunat apoi de câteva ori înapoi, dar nu i-am mai răspuns”, a rememorat manelistul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
10 august 2023 07:33
Citește mai mult despre: dani mocanu Putin tanc

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult