S-a aflat de ce duduia economia când era Tăriceanu premier: de la tunurile date de politicieni

În 2005, când Tăriceanu spunea că ”economia duduie”, lumea fie nu l-a crezut, fie l-a înțeles greșit. Toată lumea a presupus că Tăriceanu a afirmat că economia românească este performantă când, în realitate, era vorba despre cu totul altceva: economia duduia din cauza tunurilor pe care le dădeau politicienii și acoliții lor.

”La ce tunuri cu bani publici au dat politicienii în perioada respectivă, ar fi duduit până și economia SUA sau a Chinei. Sunt surprins că nu s-a prăbușit economia de la tunuri, la cât de multe și puternice au fost. Dosarul Microsofit este doar un exemplu, dar acolo e doar un tunuleț, adevăratele tunuri date de politicieni abia urmează să le descoperim”, spune un important procuror DNA.

Procurorul DNA a precizat că inclusiv în această perioadă economia României duduie. ”Suntem în plină campanie electorală, când partidele au nevoie de bani. Iar majoritatea acestor bani se obțin prin tunuri date din bani publici. Acum duduie chiar mai tare decât pe vremea lui Tăriceanu, mai are puțin și se prăbușește complet, atât de nesătui sunt pesediștii lui Ponta”, a vertizat acesta.

Scris de Calin
17 octombrie 2014 17:10

Articole asemanătoare

Vezi mai mult