S-a deschis oficial sezonul estival: în Thasos a fost coborât steagul grecesc și arborat al României

A început sezonul! Ca în fiecare vară, băştinaşii greci şi-au făcut bagajele şi s-au retras de pe frumoasa insulă Thasos, lăsând-o preţ de câteva luni în custodia românilor care tocmai au debarcat.

În această dimineaţă, în cadrul unei scurte ceremonii, drapelul Greciei a fost împăturit cu grijă şi băgat în lada de zestre, iar în vârful prefecturii insulei a fost ridicat tricolorul. Ulterior, au fost intonate cele două imnuri şi autorităţile elene au predat sceptrul de căpetenie a insulei, timp suficient pentru câţiva greci întârziaţi să verifice dacă au încuiat bine uşa şi n-au lăsat acasă ceva de valoare.

„Aşa e obiceiul din moşi-strămoşi, sau cel puţin de prin 2007: când vine vara, facem acest schimb simbolic. Grecii ne dau Thasosul, iar noi le oferim în schimb câteva zeci de tone de pachete goale de ţigări, de care au ne voie ca să-şi facă o armată de roboţi”, a explicat Decebal Popescu, istoric.

„Până prin octombrie, insula asta e teritoriu românesc, dar poate dac-o devastăm nu ne-o mai cer înapoi”, a comentat vecinul tău de deasupra, cu care în mod cert te vei întâlni în vacanţă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
11 iunie 2018 08:41
Citește mai mult despre: Grecia thasos vacanta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult