Sângele apă nu se face! Milioane de oameni protestează în Mumbai împotriva arestării lui Vanghelie

Mumbaiul vibrează! Vestea că Marian Vanghelie este anchetat de DNA a mobilizat deja câteva milioane de locuitori ai orașului, care au ieșit în stradă ca să-l susțină pe unul dintre cei mai iubiți politicieni pe care i-a dat Mumbaiul. În mor clar, avem de-a face cu cel mai impresionant gest de solidaritate făcut vreodată la adresa unui politician.

Călare pe elefanți, în căruțe trase de cai sau pur și simplu pe jos, locuitorii Mumbaiului vor să-i arate lui Vanghelie că nu l-au uitat și că se poate baza pe suportul lor. Printre cei ieșiți în stradă se află și superstarul bollywoodian Salman Khan, care i-a trimis deja în România pe cei mai buni avocați ai săi. El este convins că dacă n-ar fi avut origini în Mumbai, Marian Vanghelie nu ar fi fost anchetat.

”În România au loc multe abuzuri”, acuză și primarul din Mumbai, prezent și el la marșul de susținere pentru Vanghelie. ”Mulți avem rude în România, unde sunt peste 1 milion de indieni și știm cu câte greutăți se confruntă. Statul român nu doar că nu face nimic ca să-i integreze, ba îi mai și anchetează pe cei care reușesc în viață. Rușinos!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
12 martie 2015 16:31
Citește mai mult despre: DNA indieni Vanghelie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult