Gafă guvernamentală la cel mai înalt nivel. După festivităţile de Centenar de la Alba Iulia, convoiul SPP cu demnitari a uitat-o pe Viorica Dăncilă şi a plecat la Bucureşti fără ea. Se pare că Viorica fusese trimisă după covrigi, dar cum ea e inutilă în Guvern, nu şi-a dat nimeni seama că lipseşte. Trecătorii spun că ar fi alergat cam 3 minute după coloana oficială, dar fiind supraponderală s-a oprit gâfâind.dancila_homeless.jpg

Premierul ţării a fost găsită zgribulită sub balconul unui apartament, unde scheuna de ţi se rupea inima şi zicea: “O să vină să mă ia, o să vină să mă ia”. Locatarii şi-au dat seama că nu e maidaneză: “E îngrijită, părea coafată recent, cineva s-a ocupat de ea, probabil e a unui om cu bani. Am deparazitat-o, i-am făcut nişte poze şi am pus-o pe un site de adopţii”, spune Laura, de la Lăbuş Vet.

Pentru că la Vet nu era loc, primul ministru a ajuns în sala de aşteptare din Autogara Alba-Iulia, unde mai primeşte câte un corn de la trecători. Liviu Dragnea nu a precizat când îşi va recupera Dăncila, semn că are multe alte specimene dispuse să-i asculte obedient ordinele.

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de Ionut | Tuesday, 04.12.2018 11:33 Politic

National Cinematografic