Scandalos! Emil Boc, acuzat de microfilie!

La doar câteva zile după demisia premierului Boc, acesta e acuzat de colegii de partid că de fapt ar fi renunţat la putere ca urmare a unui şantaj. Mai precis, spun surse din PDL, un tabloid ar fi descoperit că fostul prim-ministru este un practicant al microfiliei şi ar fi obţinut şi fotografii în care, după ce au fost mărite de foarte multe ori, Emil Boc putea fi văzut cu lupa în mijlocul unor scene de microfilie.

Adversarii lui Boc din partid susţin că ex-premierul a preferat să-şi înainteze demisia mai degrabă decât să vadă aceste imagini făcute publice într-un tabloid. „Era vorba de scene de o perversitate ieşită din comun”, afirmă un lider PDL, „de pildă Boc se uita cu microscopul la vecini, ascuns în spatele perdelelor. Avea şi tot felul de postere Penthouse şi Hustler pe boabe de orez. Mai intra şi pe site-uri de microfilie – am încercat să facem un print-screen, dar au rezoluţia 1×1.”

Şi fostele colege de guvern se plâng de comportamentul lui Boc: „Tot timpul susţinea că ar avea chef de una mică. Atunci când făcea câte o reducere de salarii, de personal, era în extaz. Nu mai spun că vroia tot timpul să ne arate ce operaţie de micşorare şi-a făcut.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
10 februarie 2012 17:46

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult