Scăpat de sub supravegherea medicilor, Vadim a făcut spectacol la OTV

Corneliu Vadim Tudor a evadat aseară de sub îngrijirea medicilor şi s-a refugiat în sediul OTV. Bucuros de un aşa oaspete, Dan Diaconescu a decis să-l bage pe post, în direct. După cum au avut ocazia să remarce până şi telespectatorii OTV, Vadim a dat semne vizibile că nu şi-a luat medicamentaţia de câteva zile bune. Dar, cel puţin, a fost haios, a avut verva unui Benny Hill în zilele lui bune.

Citând sursele sale imaginare, Vadim a spus că „Băsescu vrea să-l schimbe pe Boc”. Dar, dintre toate motivele posibile pentru care Băsescu ar urma să-l schimbe pe Boc, Vadim l-a ales pe cel mai dubios: cică Elena Udrea vrea să devină ea premier şi îl şantajează pe Băsescu cu nişte casete compromiţătoare. Slabuţ, Vadime! Există mii de motive pentru care Boc merită schimbat, şi tu doar pe ăsta l-ai găsit? Recunosc, sună bine un scenariu în care Băsescu, cu lacrimi în ochi, ar spune „Să-ţi fie ruşine, Elena Udrea!”, dar în afară de Vadim nimeni nu crede în el.

Şi dacă tot a ajuns la subiectul Elena Udrea, Vadim a explicat cu cea se ocupă în timpul liber ministra de la turism: o arde aiurea cu Liviu Negoiţă. Mă rog, nu chiar aiurea, ci în pat. Şi ce-l deranjează pe Vadim la faza asta nu e că Udrea îşi înşală soţul, Dorin Cocoş, ci că-şi înşală amantul, Traian Băsescu. „Eu înţeleg să-şi înşele o femeie bărbatul. Dar să-şi înşele şi amantul? Udrea îl înşală şi pe Cocoş şi pe Băsescu cu Liviu Negoiţă!” a spus Vadim aseară la OTV.

Posibil însă ca la mijloc să nu fie vorba decât de invidie: poate Vadim vrea să-i arate Elenei Udrea cum stă treaba cu România moale.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
21 aprilie 2010 13:11
Citește mai mult despre: amant Basescu Boc udrea Vadim

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult