Se răcește vremea! Vlad Voiculescu, desființat de presă și pentru asta

Ce-ai făcut cu soarele, Vlad Voiculescu? Chiar în acest moment, la toate posturile de ştiri importante, invitaţii obişnuiţi ai talk-showurilor dezbat această problemă crucială pentru ţară: răcirea vremii şi posibilele ramificaţii ale acesteia, care duc către nimeni altul decât George Soros şi un cumnat securist al acestuia.

„De când a devenit ministru Vlad Voiculescu, vremea s-a stricat de peste 6 ori, e inadmisibil, să iasă într-o conferinţă de presă şi să ne spună ce s-a întâmplat cu soarele. În scurta perioadă de timp cât a fost Nuţu Cămătaru ministru PSD al Sănătăţii, aşa ceva nu s-a întâmplat, era senin peste tot, ne bronzam, făceam vitamina D”, a exclamat un comentator.

„Vârcolacul Vlad Voiculescu a înghiţit soarele”, titrează o burtieră galbenă pe un alt post de televiziune cu o reputaţie imaculată.

Reacţionând prompt la scandalul din presă, PSD a anunţat că va depune azi moţiunea simplă cu titlul „Afară frig se face şi Voiculescu tace”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
14 aprilie 2021 10:17
Citește mai mult despre: meteo scandal vlad voiculescu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult