Guvernul nu glumea când spunea că are de gând să simplifice viaţa românilor! Ministerul Transporturilor şi cel de Interne lucrează din greu la o nouă versiune Codului Rutier, mult mai bine adaptată la gradul de înţelegere al cetăţeanului mediu.

ho_ba_circulatie.jpg
Astfel, din 2017, pe străzile din România ar putea să nu mai existe decât două semne de circulaţie - “Ho, bă” şi “Calc-o”. În plus, dacă modificările la Codul Rutier vor fi adoptate, semafoarele vor avea o singură culoare, distincţia între trotuar şi carosabil va fi eliminată iar limita de viteză, atât pe autostradă cât şi în localităţi, va fi “vrummmmm vrummmm”.

“Vom avea reguli mai puţine dar, sperăm noi, mai clare, ca să le bage la cap şi ultimul prost”, a explicat Decebal Popescu, secretar al Poliţiei Rutiere.

“E la mintea cocoşului, fie el şofer, biciclist sau pieton. Mergi pe stradă şi vezi un ‘ho, bă’ - încetineşti. Vezi un ‘calc-o’, o calci. N-ai respectat semnul, îţi zgârii maşina, îţi îndoi bicicleta sau te bat”, a adăugat reprezentantul autorităţilor, încercuind cu creionul unul din cele 2 pasaje ale noului Cod rutier.

beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Vasile | Thursday, 11.08.2016 19:33 Politic

National Cinematografic