Se vede că s-au întors românii din concediu. Economia a avut o scădere de 3%!

Potrivit guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, economia României a avut o scădere de 3% în primele 2 ore ale dimineţii, pe fondul întoarcerii românilor din concediu.

„Parcă au dispărut banii din piaţă, pentru că dintr-o dată au intrat în sezonul mort mii şi mii de cârciumi de pe litoral. Astea ne mai ţineau la suprafaţă cât de cât”, a declarat Isărescu.

Mugur Isărescu susţine însă că sursa principală a scăderii economiei o reprezintă erorile umane.

„Îi spuneam unui coleg autist din BNR, pe care l-am adus ca să organizeze cheile de la flota de Mercedes, fiindcă noi le încurcam des, ăăă, îi spuneam: Lucian, ăştia care s-au întors acum din concedii mai mult încurcă, ei dau peste cap bunul mers al companiilor. Să ştii că fără ăştia mergea mai bine, iar Lucian mi-a dat dreptate”, susţine Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR e de părere că scăderea economică va afecta şi moneda naţională: „Mă tem serios pentru leu. Dacă aş fi în locul românilor aş ţine economiile fie în abţibilduri pentru campanii OMV, fie în cartonaşe Mega Image cu dinozauri”, a încheiat Isărescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
2 septembrie 2013 07:01

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult