Sexy! Pentru că Whatsapp nu e suficient de sigur, liderii PSD nu mai discută decât pe Tinder

După ce o bună parte din conversaţiile lor secrete au fost date în vileag, şefii PSD au decis să schimbe canalul de comunicare! Aceştia au renunţat complet la Whatsapp şi nu mai vorbesc decât pe Tinder, un mediu cu “mult mai puţini turnători”.


“Mi-am instalat Tinder, mi-am personalizat profilul şi acum aştept să apară colega cu care trebuie să iau legătura. Uite-o pe Olguţa, de exemplu. Dau swipe dreapta şi putem sta de vorbă!”, spune Liviu Dragnea. “Discutăm codificat, ca să nu bată la ochi. De exemplu, ‘ne f*tem, păpuşe?’ înseamnă ‘Ce se mai aude cu ordonanţa 13?’ iar ‘La mine sau la tine?’ înseamnă ‘Mai minte-i un pic cu salariile până îmi fac acte de Brazilia’.”

Decizia liderilor PSD i-a nemulţumit profund pe utilizatorii obişnuiţi ai aplicaţiei, care se plâng că nu mai poţi răsfoi liniştit fără să dai de câte un infractor periculos care te priveşte sfidător din ecranul propriului telefon.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Scris de Vasile
7 iunie 2017 17:06

Articole asemanătoare

Vezi mai mult