TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Sindicaliştii au angajat 300 de manifestanţi greci super-profesionişti

Scris de TNR
@
27 octombrie 2010 16:52
Sindicaliştii au angajat 300 de manifestanţi greci super-profesionişti

Sătui de atâtea manifestaţii eşuate, liderii de sindicat s-au decis să apeleze la nişte demonstranţi profesionişti. Pentru manifestaţia de miercuri au fost angajaţi 300 de manifestanţi greci, care au dat rezultate foarte bune în trecut.

Cei 300 de demonstranţi de elită au sosit în Bucureşti la primele ore ale dimineţii îmbarcaţi în zece autocare de luptă. În ciuda frigului de afară şi a ploii reci, ei nu purtau altceva decât echipamentul de demonstraţie, compus din chilot roşu, platoşă cu pătrăţele şi coif de petrecere.

Chestionat în legătură cu aceşti manifestanţi, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat: „Manifestanţii români parcă vin din obligaţie la mitinguri. Odată ajunşi în capitală ei stau cuminţi în piaţă ca mieii la tăiere şi nu deranjează pe nimeni. În schimb, pentru aştia 300 de manifestanţi greci ruperea unui scut de jandarmi nu e mare filosofie.”

Grecii aceştia se numesc spartani, asta pentru că sunt antrenaţi să spargă scuturi de jandarmi. Iată ce ne spune liderul Cartel Alfa despre ei: „Eu când i-am angajat, le-am spus în faţă: Păi ce era să fac? Numai cu manifestanţii noştri din România nu făceam nimic! În fond, grecii au inventat democraţia, aşa că tot ei să vină să o apere.”

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi