Singurul general român fără burtă şi guşă bănuit de spionaj şi chemat să dea explicaţii în faţa CSAT

Un nou scandal de spionaj zguduie până la temelii Armata Română, una din cele mai respectate instituţii ale Statului Român. Filat mai bine de doi ani de zile, de la ridicarea în grad, generalul Constantin Dumitrache este bănuit a fi spion străin, întrucât nici până acum nu s-a văzut la el o guşă sau măcar o burtă de gospodar cumsecade.

„Se spune despre el că ar fi singurul general pe care încă îl încape uniforma de la ceremonia de ridicare în grad. Plus că, între barbă şi piept are gâtul dezgolit, i se vede mărul lui Adam. Sigur nu-i ceva în regulă cu el”, a declarat o sursă din Ministerul Apărării. Ancheta serviciilor interne a armatei a pornit, iniţial, pe o pistă greşită, existând bănuiala că generalul suferă de o boală de tiroidă ce nu-i permite să se îngraşe din delicioasa mâncare servită la popota ofiţerilor. Abia când s-a aflat şi că ştie să tragă cu pistolul fără să se împuşte în picior, suspiciunile s-au îndreptat spre direcţia potrivită.

G-ral Dumitrache a fost chemat de urgenţă să dea explicaţii în faţa CSAT, discuţiile fiind, spun surse din interior, purtate pe un ton ridicat şi gâfâit, întrucât liftul era stricat iar membrii consiliului au trebuit să urce pe scări. Rămâne de aflat şi motivul pentru care o putere străină vizibil ostilă a trimis un spion în Armata Română întrucât orice informaţie secretă poate fi obţinută cu o banală şpagă şi o oală de ciorbă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

3 ianuarie 2014 05:34

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult