Șoc! Nicolae, reprimit în Casa Regală după ce Tudor Chirilă s-a declarat tulburat de excludere

Saga alungării Principelui Nicolae nu se mai termină! Deşi până ieri Regele Mihai părea de neînduplecat, lucrurile s-au schimbat radical astăzi dimineaţă. 

Într-un comunicat remis presei, Casa Regală anunţă că „am luat act, cu regret şi îngrijorare, de afirmaţiile lui Tudor Chirilă faţă de excluderea lui Nicolae, motiv pentru care suntem bucuroşi să anunţăm că Principele a fost reprimit în Casa Regală şi este următorul la tron. Aşteptăm acum nerăbdători reacţia artistului”.

 

Gestul fără precedent al Regelui Mihai se datoreaza unei postări târzii a lui Tudor Chirilă, în care acesta condamnă în termeni metafizici duri îndepărtarea tânărului principe. „Mă culc cu lacrimi în ochi având în minte imaginea lui Niki alungat din cetate de către propria familie, iar acum natura plânge şi ea” a fost ultima frază a textului, care în primele zece minute a generat sute de mii de comentarii, majoritatea din China şi Peru.

 Această întâmplare vine după ce, săptămâna trecută, Primăria Capitalei a dezvelit o statuie monumentală a lui Platon în centrul orasului, forţată oarecum de sugestia artistului cum că marele filozof grec ar merita mai mult respect. De asemenea, guvernul lucrează în acest moment la un proiect de lege privind schimbarea denumirii staţiunii Vama Veche în Tudor Chirilă, mai ales ca toată lumea foloseşte deja noua denumire.  !

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
12 august 2015 14:53
Citește mai mult despre: printul nicolae Tudor Chirila

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult