Şocant! Irinel Columbeanu îşi turna colegii la Securitate că sunt mai înalţi ca el

Dosarul de colaborator al Securităţii al lui Irinel Columbeanu conţine nişte note absolut halucinante. Acesta îşi acuza periodic colegii de facultate, nici mai mult, nici mai puţin, că sunt mult mai înalţi decât el. De furia lui nu a scăpat nimeni, absolut toţi colegii lui Irinel regăsindu-se printre cei turnaţi că sunt prea înalţi.

„Se pare că Ivănescu, numele conspirativ sub care a turnat Irinel, îşi ura sincer colegii de facultate. Şi-a turnat colegii că pot atinge în săritură tavanul sălii de curs, că pot urca câte două-trei trepte de scări odată, că pot atinge podeaua cu picioarele când stau în bancă, că nu au nevoie de scăunel când folosesc pisoarul sau că mănâncă banane şi asta îi face să crească mai repede”, a povestit un membru CNSAS.

Se pare că exact în acea perioada a început Irinel să prefere compania persoanelor mult mai tinere decât el. „Nu ieşea niciodată cu noi”, spune un fost coleg de facultate al lui Irinel, „imediat ce scăpa de la cursuri fugea efectiv spre locurile de joacă, unde petrecea ore în şir alături de copii de grădiniţă sau de ciclu primar. Nu pleca niciodată fără lopeţică şi găletuşă de acasă.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
15 mai 2013 13:04

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult