Sorin Grindeanu, invitat la o recepție la Ambasada SUA, să înlocuiască un chelner care s-a îmbolnăvit

Relațiile reci dintre guvernul de la București și Ambasada SUA sunt istorie. Prim-ministrul Sorin Grindeanu a fost invitat oficial la o recepție a ambasadei pentru că unul din chelnerii obișnuiți s-a îmbolnăvit și nu a mai fost capabil să distribuie sărățelele printre invitați.

„Cine spunea că americanii nu-l plac pe Grindeanu nu știe cât ciubuc a luat”, a declarat un participant de la recepție care a dorit să-și păstreze anonimatul. Pe tot parcursul serii Grindeanu a servit tăcut aperitive și băutură afișând o morgă serioasă și o serie de maniere impecabile. „Zici că a fost făcut să fie slugă”, a exclamat atașatul cultural al US Embassy.

Americanii au fost atât de mulțumiți de prestația premierului încât l-au lăsat să ia și resturile acasă, atât de la bar cât și de la bucătărie, pentru cățel iar Excelența sa, ambasadorul, a promis că-l va mai chema și cu alte ocazii.

Scris de Eftimie
31 martie 2017 18:03

Articole asemanătoare

Vezi mai mult