Şoşoacă s-a răzgândit. Iese din SOS România şi intră în Cu De Toate România

N-a stat foarte mult în SOS România! La nici câteva zile după ce se înscrisese în micuţul partid, Diana Şoşoacă a decis că SOS România e prea puţin pentru ea.

Proaspăt ieşită din SOS România, Şoşoacă a decis să creeze ea însăşi o mişcare politică mai amplă, care să le înglobeze încet pe toate: şi SOS România, dar şi Ceapă România, Varză România, Cartofi România şi bineînţeles Cărniţă România. Cel mai probabil, noua formaţiune se va numi Cu De Toate România (CDTR).

„Împreună suntem mai puternici. Cu De Toate suntem mai puternici!”, a exclamat Şoşoacă, în uralele câtorva băieţi care veniseră la şaormerie să-şi ia una mare la pachet.

Chiar şi minuscula grupare politică Ardei Iute Din Ăla Mic Murat România va face parte din Cu De Toate România, deşi Şoşoacă a fost avertizată că s-ar putea să regrete această decizie a doua zi dimineaţă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
31 mai 2022 15:30
Citește mai mult despre: sos sosoaca

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult