Statul contribuie şi el la primul metru de autostradă din Moldova: a pus barieră şi taxă
Cine spunea că statul nu vrea autostrăzi? Primul metru de autostradă din Moldova, care a costat 4500 euro, a fost finalizat de Guvern cu o barieră unde se va achita taxa de 13 lei. Bariera, finanţată din fondurile de dezvoltare, a costat 4.500.000 de euro şi va fi deservită de personalul de la încasări, adică 3 persoane angajate la stat, în 3 schimburi, pe un salariu net de 30.000 lei lunar, plus spor de lucru în câmp.
Momentul în care premierul Dăncilă şi ministrul Cuc au tăiat panglica noii autostrăzi a fost marcat cu un concert Holograf din bani publici, valoarea onorariului fiind de 200.000 de euro.
Guvernul recunoaşte eforturile constructorului şi apreciază calitatea lucrării, însă anunţă că trebuie făcut totuşi un studiu retroactiv de fezabilitate în valoare de 2 milioane de euro, pentru a se vedea dacă ar fi fost posibil să fie construit acest metru de autostradă.
Guvernul a lansat şi un amplu parteneriat public-privat pentru această bucată de autostradă. Metrul de drum va intra în mentenanţa firmei Tel Drum, contractul fiind atribuit prin încredinţare directă, pe 4 ani, valoarea fiind de 6 milioane euro anual, plus costurile cu deszăpezirea, de circa 3 milioane euro anual, asta arătând că statul chiar vrea să se implice.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.