Știați? ”L”-ul de la PNL vine de la ”Lingăii lui Iohannis”
Mass media a repetat în ultimii 30 de ani un fals grosolan cu privire la denumirea și originile partidului PNL. Primul, și cel mai evident, este legătura între actualul PNL și un partid liberal interbelic, aspect pe care-l poate sesiza orice absolvent de 8 clase, întrucât există diferențe majore de doctrină, orientare politică și calitate umană între cele două.
Alt fals este cel referitor la L-ul din acronim, pe care multă lume îl confundă cu „Liberal”. În realitate, „L”-ul provine de la lingău, numele corect fiind „Partidul Național de Lingăi”. În funcție de cine este la putere, PNL a fost partidul de lingăi ai lui Băsescu, ai lui Stolojan, ai lui Victor Ciorbea și, acum, lingăii lui Iohannis.
Desigur, cel mai cunoscut lingău este Rareș Bogdan, dar acesta nu este o excepție. În PNL, conform statutului, toți trebuie să fie lingăi, de la președinte până la ultimul membru. Cine nu acceptă statutul de lingău al actualului președinte, Klaus Iohannis, și nu se închină să-l pupe în cur până la sufocare poate decide oricând să plece din partid pentru a nu strica imaginea celor mai devotați lingăi din România, oameni care urăsc PCR-ul doar pentru că acolo oamenii nu erau atât de lingăi cum ar fi trebuit.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.