Stilul PNL: Doi români au cerut un studiu de impact să afle dacă au bani să plătească ce au băut

Se apropie alegerile și PNL câștigă tot mai mulți adepți în România. Ca dovadă doi tineri ce au ieșit seara la băut în centrul orașului și au adoptat imediat ideologia PNL când le-a venit nota. Astfel, aceștia au refuzat să plătească, spunând că trebuie făcut mai întâi un studiu de impact să se afle dacă au sau nu bani de notă. 

„Am ajuns la concluzia ca nota pentru acest proiect este un dat esențial. Așteptăm un studiu de impact ulterior, care se arate în ce măsură este realizabilă această aplicare și în ce măsura va putea fi efectiv aplicată. Acest lucru va putea fi realizat de viitorul chelner, care va fi investit probabil săptămâna viitoare”, a declarat unul din românii ieșiți la băut.

Aceștia speră ca studiul să evidențieze dacă au sau nu suficienți bani pentru a plăti ce au băut până acum, și dacă nu, să continue să bea prin deschiderea unei linii de creditare în cadrul unui acord cu FMI, sau, dacă sunt suficienți bani pentru plătirea notei, să bea în continuare. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

13 noiembrie 2015 18:09
Citește mai mult despre: bere impact PNL

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult