Știrea cu armele nucleare chiar e suspectă! Nici măcar taximetriștii nu comentează despre ea

Vestea că armele nucleare NATO din Turcia vor fi mutate în România, la Deveselu, s-a răspândit cu repeziciune în mediile sociale. Cu toate acestea, Ministerul Afacerilor Externe neagă orice informație și, mai grav, până și taximetriștii refuză să se pronunțe asupra subiectului. 

„Nu știu dom’le, lăsați-mă cu astea. N-am auzit în viața mea de arme nucleare pe teritoriul României. Nu mai bine vreți să vorbim despre Olimpiadă? Ați văzut cum ne-au furat la box? Toți fură dom’le, ca Negoiță, păi pe vremea lui Ceaușescu îi împușca pe toți”, a declarat un taximetrist de la Pelicanu. „Nu știu nimic, vă rog să contactați biroul de presă”, a declarat alt taximetrist după care a dat manele mai tare ca să nu audă alte întrebări. 

Un alt motiv care dă de înțeles că știrea ar putea fi cel puțin „ciudată” e că nu a fost încă preluată și contrazisă de site-urile de conspirații dacice. Singurul prost care a contrazis-o cu tărie a fost fostul premier, actual inculpat, Victor Ponta. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

18 august 2016 13:06
Citește mai mult despre: arme nucleare taximetristi

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult